k177y's Blog

intr-o lume ciudata…. dar magica

… intri sau iesi ?

2014 …. “Toate ppaingasarile pot sa zboare daca au vant, presiunea atmosferica buna si unghiul perfect “ …………

Inchide ochii… si traieste visul… E o noua lume deschisa… Simti ? Sunt sigura ca doar aici simti … Ai construit-o tu chiar fara sa-ti dai seama … Si te-ai transformat intr-o musculita care s-a prins in panza de paianjen de la usa … Unde te-ai prins oare? Pe care parte? La intrare sau la iesire? …. Bun! Habar nu ai… Dar ce faci acum?

Viata nu e perfecta… traiesti…cu bune si rele… cu alegerile pe care le faci… Ai invatat ceva? Da! Sa-ti asumi ! …. Deci vei gasi o cale sa iesi…sau sa intri… depinde pe ce parte te-ai prins … Crezi ca ai ales? Te inseli ! Creierul e cel ce ghideaza tot trupul, vorbele si chiar si faptele…. dar… tu stii bine un lucru : inima e cel mai puternic muschi din corpul uman…

E in venele tale si iti inunda tot trupul? …

.………. “Tu ai aripile… tu pui presiunea … Cred ca ar mai trebui sa-ti schimbi unghiul „

…despre schimbari

wakeuplogohigh…. penultima postare – octombrie 2011 , ultima postare – octombrie 2012 …. azi calendarul imi arata data de 14 mai 2013… ma intrebam… de ce din octombrie 2011 am scris doar o singura data pe blog? …. oare am avut un an jumatate de liniste ?! se poate!  … doar liniste … o bataie constanta a inimii… dar oare e bine sa fie doar liniste? niciun fluturas pe care sa nu-l poti prinde alergand prin tine? nicio rasuflare taiata peste zi ? niciun „Te iubesc!” soptit tiptil in miez de noapte?  …. prea multe intrebari in ultimul timp in capul meu … asa ca m-am decis sa fac putina galagie… in ce sens? habar nu am …. dar cum zice o melodie „inevitabil va fi bine” 🙂

Cateodata doar printr-o schimbare poti sa aduci mai aproape „binele”… dar ce inseamna schimbarea? in ultimele zile am analizat diferite forme de schimbari … bineinteles toata lumea intr-un fel sau altul cu timpul se schimba.. e si ceva firesc progresului uman … dar ce se intampla atunci cand tu faci aceleasi lucruri – mai mult sau mai putin bune – iar o alta persoana pentru ca s-a maturizat din ce in ce mai mult (s-a schimbat ) nu mai are rabdare cu tine … cum poti sa-i explici ca defapt tu ai ramas la fel? faci aceleasi glume, fapte bune, prostioare pe care le faceai mereu si de care radeati impreuna la un moment dat… asa e felul tau … doar ca acum, o data cu schimbarea lui/ei te vede diferit, pentru ca poate odata iti accepta copilariile si obisnuitul fel de a fii… acum, pretentiile s-au schimbat si fata de tine ….

…. doar ca ce am invatat poate in acest un an jumatate de liniste e ca niciodata nu vei putea schimba pe nimeni… oamenii mereu actioneaza in felul lor propriu si personal si in modul in care au fost obisnuiti …eventual poti sa le sugerezi diferite linii de ghidare, dar daca ei nu simt ca trebuie sa le urmeze … nu o vor face niciodata…sau le vor face… poate va fi prea tarziu.. poate nu… dar cine mai stie ? cu un singur sfat inchei postarea de azi : daca cineva va va spune cand va veti cunoaste „nu o sa-ti fie bine cu mine” … sa nu radeti crezand ca e o gluma 🙂 chiar stie ce spune ! 🙂

si melodia pentru seara asta :

Andra – Inevitabil va fi bine

un an … din mine

… a trecut un an

… un an de cand nu mi-am mai scris gandurile … un an in care totul parca a fost doar materie bruta… un diamant salbatic, neslefuit … un aer linistit, caldut … o iarna, primavara, vara si toamna trecatoare prin fiinta mea… un an din care am invatat multe, am crescut, am ras, am calatorit, am facut tot felul de nebunii mai mult sau mai putin gandite..mi-am schimbat si job-ul … mi-am schimbat putin si felul de a fi…si mi-am dat seama ca in continuare vreau sa fac totul sa se miste in jurul meu… vreau sa fiu in mijlocul actiunii … vreau sa fiu genul de om care face sa se intample… nu mai asteapta sa se intample … vreau carbunele care mocneste pe marginea intregii mele firi sa se aprinda si toate scanteiele sa danseze in jurul meu ca mai demult…. cand fluturasii multicolori imi invadau sufletul in cel mai placut mod…

…. ah!  fluturasii …parca mi-e dor de fluturasul acela care imi gadila fiecare particica din mine.. si care imi facea universul MAGIC… nu am mai stat de mult sa ma gandesc la cutiuta aceea magica .. pentru ca la un moment dat am inchis-o undeva secret in lumea mea… dar parca mirosul iernii si a frigului… m-au facut sa suflu praful de pe ea… sa o lustruiesc si sa arunc un ochi timid inauntru din nou… Nici nu stiu de ce am facut asta… daca a fost bine sau rau… stiu doar ca in momemntul in care am invartit cheita si am deschis capacul … s-a facut liniste… genunchii mi s-au inmuiat… respiratia s-a oprit… un fior a trecut prin mine ca o sageata punandu-mi pe fata un zambet… un zambet cald… si am inchis capacul rapid si cu putere !

… de ce oamenii trebuie sa treaca prin momentul acela sensibil? in care te simti paralizat.. nu stii cum sa reactionezi sau ce sa faci.. cum sa mai lupti cu tine… cum sa mai accepti totul pentru ca asa trebuie sa fie… si asa sunt oamenii? de ce ne ascundem in spatele unui scut de aparare pe care ni-l impunem din diferite motive? spuneam mai sus ca vreau sa fiu omul care face lucrurile sa mearga… mai trebuie doar sa-mi fac „planul de actiune” si sa schitez cararea …

…. a fost doar un moment !

… la o discutie cu inima

15 octombrie… o seara rece de toamna…Printre picurii care-mi lovesc usor fereastra,  cuibarita in caldura camerei mele de acasa….  mi-am luat inima in brate la o mica discutie… de cand nu am mai avut asa mare grija de ea ! … am rugat-o sa-mi spuna of-ul.. si in liniste am ascultat-o… am ras cu ea, amintindu-ne cate nezbatii am facut impreuna de mici… m-au luat fiorii cand ne-am amintit de primele iubiri, cand a inceput ea sa bata cu putere si sa intalneasca primii fluturasi … apoi nu am putut sa-mi abtin lacrimile cand imi povestea cum tremura in interiorul meu cateodata.. si cum palpita de emotii, cum ramanea dezamagita si se facea mica mica, nu mai stia pe unde sa se ascunda de tristete… ne-am amintit cum incercam sa o imbarbatez cand nu mai stia de ea, cum strangeam din dinti si inceram sa-i acopar ochii sa nu mai vada nimic, sa nu o doara… mi-am dat seama ca am mintit-o de multe ori prin egoismul meu mascat.. si i-am oferit mult mai putin decat merita… ea e multumita pentru ca i-am oferit o comoara adevarata… dar..  ma simt neputincioasa.. pentru ca nu i-am putut-o oferi doar pentru ea… de ladita cu comoara mereu s-a bucurat si altcineva oricat de mult am luptat… de ce?! … pentru ca asa trebuiau sa se deruleze lucrurile in lumea reala … Este chiar intrebarea inimii mele: „Tu de ce ma tii acolo? De ce toata lumea a iesit din lumea aia, iar tu ma tii tot aici scufundata?”  … Am tacut, nu am stiut ce sa-i raspund… mi-am dat seama ca are dreptate… fara sa realizez continui sa sper, sa visez… sa-mi amplific sentimentele… si asta ma face sa am reactii foarte neobisnuite fata de cursul normal al lucrurilor…

dar.. stop! … e timpul sa fac si eu un pas mai cu forta, sa inchid ladita si sa pastrez comoara acolo… sa invat sa culeg doar ce  e mai bun din ea.. si ce face sa fie mai usor si bine pentru toata lumea … stiu ca inima vrea asta.. si am decis sa o invat sa transforme magia si pasiunea in cel mai frumos si mai adevarat sentiment … un sentiment linistit care a existat, exista si va exista mereu in toata fiinta si lumea mea… vreau impreuna sa ne bucuram sincer de ce se intampla in jurul nostru .. sa fim mai tari, mai puternice.. si sa iubim din nou… cu toata pasiunea.. asa cum stim doar noi … ! si stiu ca se poate… s-a mai putut.. de ce nu s-ar putea si acum?…

… incertitudine

… ce incerc sa imi dau seama in seara asta? daca sunt ok sau nu … Ma simt ca si cum as fi pe un taram frumos … cu cer albastru… iarba verde.. floricele si-un curcubeu surazand … dar am mainile legate … si sunt fara glas… pot doar sa simt si sa vad cum totul se deruleaza in fata mea … si se deruleaza prea repede … nu pot sa ating nimic sa incetinesc miscarea … nu pot sa strig … iar ecoul se-afunda in mine .. tot ce pot sa fac e sa „fotografiez” cu fiecare clipire a ochilor magia din fata mea … iar apoi sa aranjez incetisor fiecare imagine in albumul din inima mea … Mi-am dat seama.. ca noi oamenii… in orice facem.. si orice traim…. avem un sistem de aparare interioara foarte dezvoltat.. pe care nici nu-l realizam … stam si ne intrebam cateodata ce se intampla cu noi.. de ce am facut un lucru… sau de ce nu l-am facut … e un pic ciudat… dar punand cap la cap cateva situatii recente din viata mea… am ajuns sa ma autoanalizez mai bine … acum intrebarea e… oare mai functioneaza sistemul daca mi-am dat seama de el?

… un an de magie

… sfarsit de iunie… stau cuibarita in varful patului, imbratisata de plapuma rosie si paturica albastra… si ma intreb ce se intampla cu mine … mi-e somn de nu mai pot… dar parca nu am chef sa dorm … reciteam primele mele postari de pe blog pentru ca mi-am dat seama ca luna aceasta blogul meu a implinit un an… un an de cand am scris prima data despre „lumea mea nebuna.. dar magica” … mi-a rasarit un zambet inocent pe fata si totodata o lacrima de dor pe obraz recitind unele randuri din postarile mele vechi…:

„Stau si ma mai intreb… Cum poate ceva sa fie atat de special? atat de … intens? atat de…ciudat si de obisnuit in acelasi timp…? Nu stiu ce am patit de la o vreme… dar nu am mai nimic si simt ca am totul ..chiar se poate asa ceva?:) Imi era dor de sentimentul asta de fericire, de libertate, de …. soare .. oare cum pot sa fac sa raman asa mereu? mi-ai spus ca opresti timpul in loc… „

… imi amintesc atat de bine toate trairile … incat si acum mi se face pielea ca de gaina …. Simt ca am urcat un munte de aur … i-am cucerit culmile … si acum il cobor incet … si cu cat realizez mai mult ca ma indepartez de el cu atat descopar reactii in mine pe care nu le cunosteam pana acum … si nu le pot controla.. oare inca nu am invatat cum? … am descoperit si ca nu sunt suficient de tare sa fac fata schimbarilor … sau nu vreau sa le accept.. chiar daca sunt constienta ca totul se intampla cu un scop… iar in fata mea … in departare … parca se vede semnul rosu cu alb in mijlocul caruia scrie STOP !

… postarea asta are o alta continuare… si nimic din ce am scris nu era esentialul … dar… mi-a pierit cheful sa tastez … vreau sa visez…. sa visezi e gratis … si visele n-am sa mi le pierd niciodata !!!

… la rascruce de vise

joi… 16 iunie … e mijlocul anului 2011 … si simt cum am ajuns la o intersectie de drumuri in viata mea … simt ca e momentul cand trebuie sa aleg drumul cu prioritate si sa las in urma vise dulci … In viata fiecarui om e o astfel de clipa in care trebuie sa constientizeze ca trebuie sa dea drumul unei maini care l-a tinut strans o perioada importanta de timp … E timpul sa … ascult si partea rationala din mine… nu doar inima… Este impotriva firii mele.. dar simt ca asta vreau cu adevarat… Si ca de obicei… mi se dovedeste inca o data ca viata este ca un joc de puzzle.. vine piesa dupa piesa… potrivindu-se perfect… doar ca cel mai important este sa-ti dai seama cand vine cu adevarat momentul sa lipesti urmatoarea bucatica …pentru ca daca l-ai ratat s-ar putea sa mai dureze o perioada pana gasesti din nou piesa cea buna… Ultimele zile m-au dat complet peste cap… Stau la rascruce de ganduri … si nu-mi dau seama cum sa-mi deznod visele… parca nu ma mai regasesc in niciunul….

… post al sufletului

… Zilele astea m-am gandit la o noua idee… Cum in ultimul an am trecut prin perioade extrem de agitate si de nebune, cum inima mea si-a lasat continuu urma pe „hartie” ca varful care creioneaza la diferite intensitati cand e cutremur… nu ar strica o mica gura de aer… Ma intrebam cum ar fi cateva zile de libertate a sentimentelor, cateva zile in care totul sa fie … alb. Un fel de post al sufletului … cand nu-l mai alimentez cu ganduri, cu trairi, cu cuvinte … cand totul e normal, intr-o linie dreapta.. fara pulsatii in sus sau in jos… cateva zile in care sa nu-mi doresc nimic, sa nu visez la nimic, sa nu-mi fie dor … sa nu existe in mine fluturasi veseli sau alte „animalute” triste… Oare poate exista un astfel de control de sine? Sa se ajunga la o… sa-i spun asa… „purificare” sentimentala?  Si daca functioneaza, oare se intampla ceva dupa?

 

Protejat: … si visul meu nu are limite

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

… la marginea visului

… azi m-am trezit la marginea visului meu… cu o mie de ganduri care vor sa paseasca grabite … vor sa paseasca dincolo de o bariera spre realitate … dar la granita parca sta inima mea …e deghizata intr-un soldat cu mitraliera indreptata spre mine … e una din zilele alea in care simti ca nu-ti gasesti echilibrul, in care vrei sa dai timpul si liniile vietii tale inapoi, dar in acelasi timp vrei sa descoperi noi magii … e una din zilele alea in care te gandesti ce e mai important ptr tine… si in care gandesti mult prea mult… e chiar una din zilele alea in care te sperii ca nu mai recunosti ceea ce simti … in care totul parca s-a plafonat intr-un ritm obisnuit… si nu mai palpita nimic in tine… simti ca nu mai ai chef  …simti ca nu-i locul tau acolo…simti ca fluturasul albastru a adormit…..

„soldatul” te-a luat in luneta … oare ce se intampla daca apasa pe tragaci?…

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: